Insule de origine vulcanica

Insulele vulcanice sunt mici ca suprafata dar sunt numeroase. De regula ele sunt grupate, alcatuind arhipelaguri mai mari sau mai mici, dar nelipsind si situatiile cand sunt izolate. Arhipelagurile vulcanice au forme neregulate (Kerguelen, Fiji), subrectangulare (Azore), linii lungi (Hawaii, Liné), in arcuri (Aleutine, Banda) etc. Dimensiunile insulelor vulcanice sunt, de obicei , intre 1-100 km diametru, daca ne referim la forma lor aproape circulara, iar inaltimea variaza intre 500-3000 m. Evident ca se gasesc insule si in afara acestor limite.

Insulele vulcanice sunt raspandite atat in centrul cat si la marginea oceanelor si marilor. In Oceanul Atlantic, insulele Sfanta Elena, Tristan da Cunha si Gough sunt situate in partea centrala, pe dorsala medio-atlantica, in comparatie cu InsuleleCapului Verde, Bioko (Fernando Po), Principe si Sao Tomé, situate la tarmul Africii si Antilele Mari, Antilele Mici in Marea Caraibilor. In Oceanul Indian, insulele Nouvelle Amsterdam si Saint Paul sunt situate in centru, pe dorsala sud-estica in comparatie cu Comore, de la tarmul african si Laccadive de la cel indian. Dintre toate oceanele, in Pacific se gasesc cele mai numeroase insule vulcanice, raspandite atat pe marginile lui, care sunt afectate de puternice cutremure si de vulcani activi constituind cunoscutul "Cerc de foc" al Pacificului, cat si in centrul sau. Astfel, numeroasele arhipelaguri din Polinezia, Melanezia si Micronezia sunt in principal de natura vulcanica. Cele mai tipice arhipelaguri de origine vulcanica, situate in centrul Oceanului Pacific, sunt Hawaii (in care vulcanul Mauna Loa atinge altitudinea de 4205 m), Samoa, Tonga, Mariane, Volcano etc. Dintre arhipelagurile marginale cele mai importante sunt Ryü-Ryü, Kurile si Aleutine.
Formarea insulei vulcanice incepe o data cu eruptia unui vulcan de pe fundul oceanului sau al marii. Daca adancimea apei este mica si eruptia este puternica, insula se poate forma in aceasta prima faza. In cele mai multe cazuri, dupa cum reiese si din pozitia insulelor si adancimea apei in jurul lor, insulele vulcanice s-au format in urma unor eruptii succesive prin care corpul vulcanic a aparut la suprafata oceanului si apoi s-a ridicat la sute si mii de metri inaltime. Cel mai tipic exemplu il constituie insula Hawaii din arhipelagul cu acelasi nume, care s-a format prin unirea a cimci vulcani (Mauna Loa 4170 m, Hualalai 2521 m, Kohala 1678 m, Mauna Kea 4205 m si Kilauea 1247 m) din care doi mai sunt activi si in prezent (Mauna Loa si Kilauea). Daca se ia in considerare baza vulcanului Mauna Loa, care se gaseste la circa 5000 m adancime, si inaltimea lui reiese ca aparatul vulcanic al acestuia, de 9170 m deasupra fundului marii, este ceva mai mare decat edificiul celui mai inalt munte al Terrei- Chomolungma (8848 m).

In ceea ce priveste varsta rocilor vulcanice si implicit a insulelor de aceasta origine se apreciaza ca dateaza de la sfarsitul mezozoicului si inceputul neozoicului, dar cele mai frecvente sunt din cuaternar.

Potrivit investigatiilor facute in Oceanul Pacific, se apreciaza ca in eocen (neozoic) s-au format insulele Marshall, Caroline, Gilbert si Tuamotu. O alta perioada de vulcanism intens corespunde sfarsitului neogenului, care se continua si in zilele noastre.

Astfel, prin determinari cu potasiu-argon se estimeaza ca insula solitara Norfolk, situata intre Noua Caledonie si Noua Zeelanda, s-a format cu 2,3-3,1 milioane de ani in urma. Nucleul bazaltic al insulei Rarotonga din arhipelagul Cook s-a format cu 2,3-2,8 milioane de ani in urma, insula Raoul din arhipelagul Kermadec s-a format in pleistocen, iar ultimele eruptii au avut loc in secolul nostru.

Sunt multe situatii cand fundamentul unor insule si arhipelaguri de origine vulcanica constituie resturile unor vechi arii continentale (Pacifida de Est, Pacifida de Vest, Hawaiida, Melanezida, Tasmanida-in Oceanul Pacific,Atlantida-in Oceanul Atlantic,Egeida- in Marea Mediterana etc.).

Totodata in numeroase cazuri insule de origine continentala sunt atat de puternic afectate de vulcanism, incat pot fi considerate de origine vulcanica. In arhipelagul Japonez existe 200 vulcani din care 50 sunt activi, in arhipelagul Ryü-Ryü, in Taiwan, in arhipelagul Filipinez sunt, de asemenea, numerosi vulcani. Insula Java este presarata in toata lungimea ei de 1000 km cu circa 100 de vulcani dintre care 35 sunt activi, in Sumaterra sunt circa 70 vulcani dintre care 10 activi, fara a mai sublinia prezenta insulei vulcanice Krakatau, situata intre Java si Sumaterra.

Daca se analizeaza repartitia vulcanilor activi in decursul perioadelor istorice, se constata ca acestia sunt in cea mai mare parte situati in jurul Oceanului Pacific (62%), in cunoscutul Cerc de foc si dintre care 45% sunt cuprinsi in insulele si arhipelagurile Pacificului de Vest. Numai 24% din vulcanii activi se gasesc in afara insulelor si portiunilor continentale ale Pacificului oriental si anume: 3% in insulele Pacificului central (Hawaii, Samoa), 1% in insulele Oceanului Indian si 13% in Oceanul Atlantic (insulele Azore, Canare, Capul Verde, Madeira etc). Aceste cifre se refera la vulcanismul subaerian, vizibil si consemnat ca atare in scris sau prin urmarile lui asupra omului si deci prin transmiterea din generatie in generatie a tragediilor produse. Dar vulcanismul submarin care este atat de extins si prezent in fosele oceanice si care se caracterizeaza prin efuziuni bazaltice, scapa ochiului omenesc si nu a fost inca estimat.

Urmele vulcanismului sunt conservate de la inceputul neozoicului prin vulcanii inactivi, stinsi. Vulcanismul recent din cuaternar a generat vulcanii activi. Situatia este variabila pentru ca un vulcan poate sa-si reia activitatea producand multe necazuri. Exemple sunt numeroase.

Vulcanul Bandai san (1819 m), situat in insula cea mai mare si centrala a Arhipelagului Japonez, Honshü, nu departe de lacul vulcanic Inawashiro, dupa o inactivitate de 1000 de ani a reintrat in activitate in anul 1888, aruncand un volum de 1 miliard m³ material din vechiul munte, distrugand 11 sate si 7000 ha cultivabile, omorand 461 oameni.

Tot in Japonia, in partea centrala a aceleiasi insule Honshü, vulcanul Asama yama (2542 m) este considerat cel mai periculos vulcan de pe glob, dar este si cel mai supravegheat printr-un observator situat la poalele lui. Eruptiile acestui vulcan sunt scurte, foarte puternice si constituite din blocuri mari de piatra. Se mentioneaza eruptiile din 1783 cand blocuri de 35-75 m lungime au fost aruncate la 5-7 km, distrugand 50 sate si omorand mii de oameni, si cea mai recenta (noiembrie-decembrie 1958).

In Arhipelagul Filipinelor citam doar doi vulcani cu aspecte mai deosebite -Taal si Mayon-, care se gasesc in cea mai mare insula , Luzon. Taal este, de fapt, un lac de caldera si in mijlocul acestuia se gaseste un con vulcanic inalt de 100 m, numit Volcano, care are un lac mic de crater cu o apa foarte limpede si inconjurat de izvoare fierbinti, care apar din pereti, alaturi de fumarole. La 30 ianuarie 1911 o eruptie a acestui vulcan a evaporat si proiectat vaporii de apa impreuna cu gazele arzand si alte proiectile de piatra, lateral pe o suprafata de 23000 ha, omorand 1332 oameni.

Mayon (2420 m), situat mult mai departe, in sud-estul insulei, este vulcanul cu conul cel mai perfect, dar si cel mai activ. Are o periodicitate de eruptie din 5 in 5 ani, cel putin din anul 1800 incoace.

Cele mai mari catastrofe vulcanice s-au produs in Arhipelagul Indonezian, cu 128 vulcani activi. Aici mentionam vulcanul Tambora (2821 m), situat in insula Sumbawa, care este cunoscut prin eruptia din aprilie 1815. Inainte de eruptie, vulcanul avea 4000 m inaltime si dupa explozia, care s-a auzit la 1750 km, inaltimea s-a redus la 2821 m, formandu-se o caldera cu un diametru de 6000 m si adancime de 700 m. Au fost 10000 de morti pe loc si alte 82000 persoane au murit ulterior, prin foamete.

Krakatoa (Krakatao, Rakata sau Krakatau) este cel mai cunoscut vulcan din Indonezia. El se gaseste pe insula vulcanica cu acelasi nume dintre Java si Sumatera, cu inaltimea maxima de numai 813 m. In 1883, la 20 mai, vulcanul a erupt dupa o inactivitate de peste 200 ani. In acelasi an, la 26 august, dupa trei luni de eruptii a atins paroxismul printr-o explozie care a redus insula de la 31 km² la 14 km², materialul (piatra ponce, lava vascoasa si cenusa) fiind aruncat la 80 km inaltime , iar zgomotul auzindu-se pana la 4000 km. Cenusa a plutit si a circulat in paturile atmosferice timp de 2 ani. La 28 august se restabilise calmul, dar dupa ce valurile marii, inalte de 30 m distrusesera vapoare, localitati si 37000 vieti omenesti.

In Oceanul Atlantic, cazurile sunt mai putin numeroase dar nu lipsite de consecinte grave. Dintre vulcanii din Antilele Mari si Antilele Mici, este renumit Mt. Pelée (1397 m) din insula Martinica; prin eruptia sa din 8 mai 1902, in numai cateva secunde a distrus orasul Saint Pierre, cu 35000 locuitori. Eruptia, numita si "nor de foc", a fost constituita dintr-o emulsie de lava pulverizata si de gaze aprinse aruncate mai mult orizontal si nu vertical cu o viteza apreciata la circa 500 km/h.

Una dintre cele mai violente eruptii vulcanice cunoscuta in ultimele decenii, a fost cea din arhipelagul insulelor Azore, la 27 septembrie 1957. Langa insula Faial din acest arhipelag, la 2 km distanta de tarm, s-a remarcat la inceput un clocot al apei, apoi o coloana imensa de vapori de apa s-a ridicat la cer, iar la suprafata au aparut primele bucati de piatra ponce, expulzate din craterul vulcanului submarin. Intr-un timp destul de scurt, in 24 ore, a aparut la suprafata o insula care a crescut la 100 m inaltime. Dupa 13 luni de activitate vulcanica, vulcanul numit Capelinhos s-a inaltat la 1500 m deasupra nivelului marii si s-a lipit de insula Faial transformandu-se intr-o peninsula.

In partea nordica a Oceanului Atlantic, unde se gaseste o alta regiune vulcanica, reprezentata prin Islanda, Jan Mayen si arhipelagul Feroe, s-au semnalat in ultimele decenii cateva manifestari vulcanice importante. Este vorba de eruptia vulcanica submarina din sudul Islandei care, incepand din februarie 1963 si pana in iunie 1967 a dus la formarea insulei Surtsey, inalta de 170 m si cu o suprafata de 3 km². Tot in sudul Islandei, in arhipelagul Vestmannaeyjar, mai exact pe insula Heimaey, vulcanul Helgafjell, inactiv timp de 7000 de ani, s-a reactivat in dimineata zilei de 23 ianuarie 1973, prin revarsari de lava, la inceput, dupa care au urmat eruptii de cenusa, ce au acoperit in intregime cea mai importanta localitate de pe insula, orasul Vestmannaeyjar;